Monthly Archives: January 2022

Ordin comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății: ianuarie 2022

Ordinul comun al Ministerului Educației (nr. 3.030/14.01.2022) și Ministerului Sănătății (nr. 82/13.01.2022) privind modificarea Ordinului ministrului educației și al ministrului sănătății, interimar, nr. 5.338/2.015/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit acestui document, începând cu data de 17 ianuarie 2022, în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe, cursurile se desfășoară cu prezență fizică în toate județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 este cel mult 75%.

În situația în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 este mai mare de 75%, în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe cursurile se desfășoară în sistem online.

Reluarea cursurilor cu prezență fizică se face numai după ce rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2 scade sub 70%.

Direcțiile județene de sănătate publică și a municipiului București comunică pe site-ul propriu rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2, în fiecare săptămână, având ca zi de referință ziua de joi. Pentru municipiul București și județul Ilfov se comunică rata cumulată de ocupare a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților infectați cu virusul SARS-CoV-2. Sursa datelor referitoare la rata de ocupare a paturilor este platforma «Alerte MS».

Detalii suplimentare sunt publicate în ordinul comun, disponibil mai jos:

Ordin-Comun-MS_ME_82_3030_14.01.2022

Sursa:

https://www.edu.ro/ordin_comun_ME_MS_ianuarie_2022?fbclid=IwAR3fOtRTu87B0GOAgSARNvceuq5V1IzGyOhDTjJ_57lxV-XLo3PK0rnvlSw